Invierea lui Lazar si Intrarea Domnului in Ierusalim

Invierea lui Lazar si Intrarea Mantuitorului in Ierusalim formeaza o unitate liturgica nedespartita, amandoua prefigurand biruinta definitiva a lui Hristos si a noastra, a celor ce ne unim cu El, asupra mortii. In Lazar, cel mort de patru zile, ne regasim sufletele noastre omorate de pacat si de suficienta, peste care s-a pus piatra de mormant a indaratniciei si a indiferentei. Atunci cand Hristos striga cu glas mare: "Lazare, vino afara!" pe noi ne striga! Pe noi ne cheama afara din inchistarea egoismului nostru, noua ne cere sa iesim din impietrire, sa ne scuturam de meschinarie si vanitate, dar, totodata, sa inviem si din lancezeala in comoditatea calduta a propriilor noastre certitudini gata facute. Alaturi de Sambata lui Lazar, Duminica Floriilor reprezinta pentru imnografia bisericeasca "inceputul Crucii". Stereotipul nostru mental care asociaza bucuria cu absenta suferintei este contrariat de aceasta sarbatoare: unde este triumful, unde este bucuria, ce se celebreaza acum, daca Iisus intra in Ierusalim pentru a fi rastignit? Cum de este primit ca un imparat Cel ce vine calare pe smeritul asin? Cum de I se striga "Osana!" Celui asteptat de catre mai-marii poporului pentru a fi omorat! Biserica vede si altceva dincolo de acestea si ne indeamna: "Veniti sa mergem cu El, sa ne rastignim cu El, pentru a-L auzi spunandu-ne: nu la Ierusalimul pamantesc Ma sui pentru Patima Mea, ci la Tatal Meu si Dumnezeul Vostru, pentru ca sa intrati cu Mine in Ierusalimul ceresc, in Imparatia Cerurilor". Acesta este Ierusalimul in care intra biruitor Hristos prin patimirea si moartea sa. Bucuria noastra, a crestinilor, este o bucurie a jertfei roditoare si izvoratoare de nemurire, a constiintei ca prinCruce si numai prin Cruce dobandim Invierea.